Black Jack: Ultima carte

Dincolo de cărți: Black Jack, un joc cu inima pe masă

Într-o lume a umbrelor și a vieților jucate ca la jocurile de noroc, un cuplu se joacă cu focul. Riscă totul pentru a supraviețui. Dar ce se întâmplă când descoperă că adevărata miză este iubirea lor? Asumarea riscurilor într-o relație poate fi ca un joc de Black Jack – incitant, dar periculos. Iar când cărțile sunt trădate, nimeni nu scapă nevătămat.

Ne așezăm împreună la acest fel de „21”, ne ridicăm împreună, apoi adio, dacă la ieșire nu ne alegem în același timp. Așa s-au înțeles, ca să aibă o șansă la acest fel de Blackjack, un joc pe muchie în care își pariau viețile. În mijloc, ea a pivotat. A început dintr-o dată să pluseze nebunește. Nu îi e frică să mă piardă. Și-a spus. Pe ce se bazează?

Privește pe masă. Privește în jur. Cupierul. Omul din ușă. Banii tuturor. Un obstacol, el. Nici o ieșire la vedere. O plasă de păianjen.

Se lasă pe spate în scaun și își aprinde o țigară. Omul din ușă devine iritat, îi arată ceasul. O privește. E agitată. Deci nu vrea să mă piardă chiar acum, m-ar mai juca un pic. Dar așa? Fără nici o miză? Chiar nu-și dă seama?

Omul din ușă pune piciorul în prag. Cupierul grăbește jocul. Taie. Amestecă. Taie. Aruncă. Un as de pică. Vă trebuie norocul regilor pentru Blackjack, spune cupierul.

Ea aruncă în blind o carte pe masă. Un rege de cupă. Blackjack, strigă cupierul. Toți se uită la el. Tot jocul e pe nevăzute și neștiute.

Se lasă în scaun și își mai aprinde o țigară. Oare cum mă va ataca? Mă va tăia cu mâna ei sau cu a celorlalți?

Își lasă forma în scaun și iese nevăzut din raza lor. Aruncă și forma lui cartea. Un rege de cupă. Blackjack, strigă cupierul.

Doi în același teanc? Stați! Lumea sare în aer. Cine a trișat?

Începe teatrul, își spune. Ea o să dea vina pe mine sau pe cupier. Cupierul pe ea sau pe mine. Omul din ușă pe mine.

Inima este miza finală. Doar ea poate decide.

Ea zice: el sau cupierul. Cupierul zice: el sau ea. Omul din ușă zice: el. Numitorul comun: el. Recunoști? Strigă toți la el. Da, recunosc. Recunosc că doar eu sunt din afară. Trei lame îi ciopârțesc forma în fel și chip. De ce nu sângerează? Se întreabă unul pe altul. Apoi privesc către ușă și îl văd în prag.

El îi ignoră. Pe ea o privește pentru ultima oară.

Ea strigă la el: escrocule, te urăsc!

Totul e cum ne-am înțeles: împreună ne-am așezat, împreună ne-am ridicat. E remiză. De la mine ai obținut tot ce ai vrut. Nu te poți plânge. Îi răspunde. Adio Black Jack.

Sângerează rău. La milimetru au trecut lamelele pe lângă jugulară. Forma ținea pentru unu, hai doi, în situații de extremă urgență, nu pentru o haită. Nu mai fusese de mult rănit în felul ăsta. În ea chiar crezuse. A știut de când a văzut-o că îl va trăda cândva, chiar dacă nu așa, și totuși nu-l durea mai puțin. Trebuia să dezgolească adevărul până la sâmbure, pentru a nu mai exista nici o îndoială. Acum fiecare știa cine este celălalt.

Ea și-a pierdut somnul. Nu putea crede că, în fața ei fiind atâta timp, nu l-a văzut. Iar așa ceva nu i se mai întâmplase niciodată. Nimic din toate astea nu i se întâmplase niciodată. Simțea frustrare, dispreț și dezgust față de el. M-a trădat. Își spunea continuu. Știa ce va urma de la început și m-a lăsat să merg până la capăt. Să-mi pierd timpul. Să mă umilesc. Un nenorocit. O pușlama. După alte zile se mai înmuia. Totuși, eu am tăiat, nu el. Eu m-am lepădat de el, nu el de mine. Banii au rămas pe masă, nu la el. Nu m-a lăsat până la capăt ca să mă umilească, ci ca să mă aștepte. Ce opțiuni i-am dat de fapt? De ce n-am vrut să știu cât de mult îl iubesc? Cum voi mai respira fără el? Chiar a fost real? Ce am făcut?

Zilele se scurgeau chinuitor, iar nopțile erau bântuite de umbre și de ultimele lor cuvinte: Te urăsc Black Jack.

Ea simțea nevoia să-i spună totul, să-i explice, să-i ceară iertare. Așa că începu să scrie. Un altceva care nu i se mai se întâmplase niciodată. Cuvintele curgeau din peniță ca un torent,  pline de remușcări, de durere, dar și de dragoste. Prima ei dragoste. O confesiune sinceră, o pledoarie pentru o a doua șansă. Prima șansă. O sigilă cu tremur și o trimise fără să se semneze, sperând că el va recunoaște scrisul.

Și el simțea nevoia să-i spună totul, să-i explice, să-i ceară iertare că n-a avut inima să plece mai devreme, că i-a fost prea frică să o piardă. Că după atâtea vieți de căutare, se lăcomise, ca să se mai bucure puțin de prezența ei. Că sperase în bine până la capăt. Naiv, imbecil, cum îi era felul. Dar nu avea cum. La fel cum nu putea trage de un copac să crească mai repede, așa nu putea grăbi timpul sau controla vremea. În ciuda imperfecțiunilor sale și a greșelii fatale pe care o făcuse față de amândoi, de a da curs jocului dintre ei la masa lui Black Jack, jucase cu toate cărțile pe față. Nu el fusese cel care premeditase acest sfârsit, nu el fusese cel care nu ezitase să taie și nu el fusese cel care nu se luptase pentru ea. Cine continuă un drum care indică din toate direcțiile că la capăt s-ar putea să-l așteapte pierzania? Un drac. Ar zice ea. Un drac la fel de mare ca și tine, ar ține și el să zică. Îl lăsa fără aer pierderea ei, a lor. Însă ea alesese pentru amândoi. Mergi până la capăt sau mergi acasă. Nealegerea acestei iubiri era toată pe nota ei de plată.

Cât de departe ai merge pentru iubire?