The Tyranny of Happiness: The Politics of Deception Across Ideologies

The Happiness of Communism

In our region, communism instilled a deeply damaging emotional and cognitive dissonance through its insidious logic: ‘good workers equal good citizens, therefore good people, golden people, leading to good, happy and abundant lives.’ The gold age.

This warped equation narrowed our focus to the active, productive phase of life, creating a relentless cycle: childhood, education, marriage, career, homebuilding, procreation, and its xerox-like perpetuation through children. But the story abruptly ended. Upon reaching retirement, many discovered that while the road ended, life did not. In the face of this void, we asked ourselves: What now?

The Abundance of Capitalism

A similar misfortune, albeit with slightly different words – ‘good workers equal successful citizens, therefore great people, golden millionairs, leading to great and abundant lives’ – played out in capitalist regions. The result? The gold age. In the face of this void, they asked themselves: Is this it?

Crickets.

The Sucess of Art and Artists

At the level of independent creators, films and art, too, often meet a similar fate: creation, then an abrupt end, followed by struggle and the randomness of chance. Yet art in general possesses a peculiar power: even when relegated to invisibility, it endures, awaiting rediscovery. If not destroyed, it continues to exist and to live inside itself. In a way, art is proof of the immortality of the human soul and a guardian of mysteries waiting to be unlocked; however, the sad truth is that a good chunk of art stays at the doors.

This dissonance, this pre-existing mental framework, hindered our understanding – in ways we are still uncovering – when the politics of the internet suddenly took hold in the early 90s. It blinded us to the web’s invisible nature and its virtual potential, challenges and threats. We were not only unprepared for a change of such nature, magnitude, and speed, but also hampered by a deeply ingrained confusion and lack of technical expertise.

The Algorithmic Fame and Fortune

Suddenly, the promise of freedom expanded exponentially across the globe, making capitalism and communism synonymous in relation to the boundless informational space now before us. 

For the propaganda of the internet came with the same rhetoric as both communism and capitalism, but at an universal scale: initially, ‘good content equals happy algorithms, leading to good and abundant lives,’ then, in its semantic version, ‘good content and good SEO equals very happy algorithms, leading to great and abundant lives.’ 

And just as those earlier promises proved hollow, so too will the promise of digital utopia remain unfulfilled unless we critically examine the structures and assumptions that underpin this new informational landscape.

This time, there is no escape to some imagined elsewhere; for over thirty years, we have been trapped beneath the tyranny of algorithmic happiness, abundance, success and fame.

The State of InVisibility

Abundance has become more than a propaganda buzzword; it’s now quantifiable information. On the web, these numbers are staggering, and a brief examination is essential – not just to understand our odds and pathways forward, but primarily to see a truth obscured by marketing rhetoric.

Until the COVID-19 pandemic, when artificial intelligence gained widespread public awareness, search engines – and Google in particular – governed the web. As John Battelle, author, journalist, and former founding editor of Wired, observed in his 2006 book The Search:

Google had more than its finger on the pulse of our culture; it was directly jacked into the culture’s nervous system. […] My God, I thought, Google knows what our culture wants.

This underscores the immense power that search engines (and now AI) wield in shaping our understanding of culture and communication. It is not just about providing access to information; it is about knowing what we want before we even know it ourselves. Algorithms are at the core of their operations, and information – specifically, its definition and structure (metadata) – is the fuel. And on that fuel we have the greatest influence; we, the creators, are the suppliers.

As Peter Gloor, a research scientist at the Center for Collective Intelligence at MIT, highlighted in his 1997 book, Elements of Hypermedia Design: Techniques for Navigation & Visualization in Cyberspace:

To be searchable, information has to be stored in machine-readable format.

Despite this knowledge, and despite the rise of Search Engine Optimization (SEO) – a digital marketing discipline whose purpose is to match user intentions with online content through strategies including metadata, backlinks, and other technical optimizations, and aggressive technology advertising – a 2023 web traffic study using Ahrefs‘ Content Explorer Tool (incorporating 14 billion pages) reveals a mindbending truth: 96.55% of all pages in their index get zero traffic from Google, and 1.94% get between one and ten monthly visits. Moreover, Google doesn’t even find all web pages, meaning the web’s true magnitude remains unknown. On the other end of the spectrum, the same year, Neil Patel, a digital marketing authority, showed that over 40 billion pieces of content were being published on the internet every day.

What are we doing wrong? Or what are we not doing? And why? The magnitude of invisibility is uncomprehensible, pointing to a fundamental flaw in our current approach to communication and digital expression – not only in the cultural world, but also in the business and social spheres: we invest in building beautiful houses in a digital desert and then wonder why no one visits. What is that we don’t see? What is that we don’t know? What do we need to learn?

The void between visibility and invisibility remains vast, layered, and unexplored. So do the opportunities, challenges, and threats. We must sculpt the void.

Creators’ Revolution

Now, with art so vital to the equation of online visibility and discovery, with artists holding unprecedented potential to directly influence algorithms in the new creative economy on the background of metadata revolution and evolution – the ‘fuel’ of search and recommendation systems, but also the ‘translator’ in human-machine communication and „the interface of reality„, it is the ideal time to take control of the digital destiny of art.

For what is art on the internet if not the digital expression of the spirit of artists, filmmakers, and creators?

---

Tirania abundenței: Politica utopiei în comunism, capitalism și internet

Tirania fericirii: Politica decepției în marile ideologii

Fericirea Comunismului

În regiunea noastră, comunismul a insuflat o disonanță emoțională și cognitivă profund dăunătoare prin logica sa insidioasă: „lucrătorii buni sunt egali cu cetățeni buni, deci oameni buni, oameni de aur, ducând la vieți bune, fericite și abundente”. Epoca de aur.

Această ecuație distorsionată ne-a limitat atenția asupra fazei active și productive a vieții, creând un ciclu necruțător: copilărie, educație, căsătorie, carieră, construirea casei, procreare și perpetuarea ei asemănătoare xerox prin copii. Dar povestea s-a încheiat brusc. Ajunși la pensie, mulți au descoperit că, în timp ce drumul s-a terminat, viața nu s-a terminat. În fața acestui vid, ne-am întrebat: Ce acum?

Abundența Capitalismului

O nenorocire similară, deși cu cuvinte puțin diferite – „muncitori buni egal cu cetățeni de succes, deci oameni grozavi, milionari de aur, care duc la vieți grozave și abundente” – sa desfășurat în regiunile capitaliste. Rezultatul? Epoca de aur. În fața acestui vid, ei s-au întrebat: Acesta este?

Greieri.

Succesul Artei și Artiștilor

La nivelul creatorilor independenți, filmele și arta, de asemenea, întâmpină adesea o soartă similară: creația, apoi un sfârșit brusc, urmat de luptă și aleatorietatea întâmplării. Totuși, arta în general posedă o putere deosebită: chiar și atunci când este retrogradată în invizibilitate, ea dăinuie, așteptând redescoperirea. Dacă nu este distrusă, ea continuă să existe și să trăiască în interiorul său. Într-un fel, arta este dovada nemuririi sufletului uman și un gardian al misterelor care așteaptă să fie dezvăluite; cu toate acestea, adevărul trist este că o bună bucată de artă rămâne la uși.

Această disonanță, acest cadru mental preexistent, ne-au împiedicat înțelegerea – în moduri pe care încă le descoperim – când politica internetului a luat loc brusc la începutul anilor 90. Ne-a orbit de natura invizibilă a web-ului și de potențialul virtual, provocările și amenințările sale. Nu numai că eram nepregătiți pentru o astfel de schimbare de natură, amploare și viteză, ci și împiedicați de o confuzie adânc înrădăcinată și de lipsa de expertiză tehnică.

Faima și Averea Algoritmice

Dintr-o dată, promisiunea libertății s-a extins exponențial pe tot globul, făcând capitalismul și comunismul sinonime în raport cu spațiul informațional nemărginit acum în fața noastră. Căci propaganda internetului a venit cu aceeași retorică ca și comunismul și capitalismul, dar la scară universală: inițial, „conținutul bun este egal cu algoritmi fericiți, care duc la vieți bune și abundente”, apoi, în versiunea sa semantică, „conținutul bun și SEO bun înseamnă algoritmi foarte fericiți, ducând la vieți grozave și abundente”.

Și așa cum acele promisiuni anterioare s-au dovedit goale, la fel și promisiunea utopiei digitale va rămâne neîmplinită, dacă nu examinăm în mod critic structurile și ipotezele care stau la baza acestui nou peisaj informațional.

De data aceasta, nu există nicio scăpare în altă parte; de peste treizeci de ani, suntem prinși de jur împrejurul Pământului sub tirania fericirii, a abundenței, a succesului și a faimei algoritmice.

Starea InVizibilității

Abundența a devenit mai mult decât un cuvânt propagandistic; acum este o informație cuantificabilă. Pe web, aceste cifre sunt uluitoare și o scurtă examinare este esențială – nu doar pentru a înțelege ce șanse avem și cum putem înainta, ci în primul rând pentru a vedea adevărurile ascunse de retorica marketingului.

Până la pandemia de COVID-19, când inteligența artificială a câștigat o conștientizare publică pe scară largă, motoarele de căutare – și în special Google – au guvernat web-ul. După cum a observat John Battelle, autor, jurnalist și fost editor fondator al revistei Wired, în cartea sa din 2006 The Search:

Google a avut mai mult decât degetul pe pulsul culturii noastre; a fost conectat direct în sistemul nervos al culturii. […] Doamne, mi-am spus, Google știe ce vrea cultura noastră.

Acest lucru subliniază puterea imensă pe care motoarele de căutare (și acum AI) o dețin în modelarea înțelegerii noastre despre cultură și comunicare. Nu este vorba doar de a oferi acces la informații; este vorba despre a ști ce vrem înainte de a ști chiar noi înșine. Algoritmii sunt în centrul operațiunilor lor, iar informațiile – în special definirea și structura lor (metadatele) – sunt ‘combustibilul’. Și asupra acestui combustibil avem cea mai mare influență; noi, creatorii, suntem furnizorii și sursa originală a acestor informații.

După cum a subliniat Peter Gloor, om de știință la Centrul de Inteligență Colectivă de la MIT, în cartea sa din 1997, Elements of Hypermedia Design: Techniques for Navigation & Visualization in Cyberspace:

Pentru a putea fi căutate, informațiile trebuie stocate într-un format care poate fi citit de mașină.

În ciuda acestor cunoștințe și a creșterii serviciilor de optimizare a conținutului pentru motoarele de căutare (SEO) – o disciplină de marketing digital al cărei scop este de a potrivi intențiile utilizatorilor cu conținutul online prin strategii care includ metadate, backlink-uri și alte optimizări tehnice, precum și în ciuda publicității agresive din domeniul tehnologic – un studiu de trafic web din 2023 de la Ahrefs (care încorporează 14 miliarde de pagini web) dezvăluie, că paginile din indexul lor primesc zero trafic de la Google. În plus, Google nici măcar nu găsește toate paginile web, ceea ce înseamnă că adevărata amploare a web-ului rămâne necunoscută. La celălalt capăt al spectrului, în același an, Neil Patel, o autoritate de marketing digital, a arătat că peste 40 de miliarde de conținut sunt publicate pe internet în fiecare zi.

Ce facem greșit? Sau ce nu facem? Și de ce? Mărimea invizibilității este de neînțeles, indicând un defect fundamental în abordarea noastră actuală a comunicării și expresiei digitale – nu numai în lumea culturală, ci și în sferele de afaceri și sociale: investim în construirea de case frumoase într-un deșert digital și apoi ne întrebăm de ce nu vizitează nimeni. Ce este ceea ce nu vedem? Ce este ceea ce nu știm? Ce trebuie să învățăm?

Vidul dintre vizibilitate și invizibilitate rămâne vast, stratificat și neexplorat. La fel și oportunitățile, provocările și amenințările. Trebuie să sculptăm vidul.

Revoluția Creatorilor

Acum, cu arta atât de vitală în ecuația vizibilității și descoperirii online, cu artiștii care dețin un potențial fără precedent de a influența direct algoritmii în noua economie creativă odată cu revoluția si evoluția metadatelor – ‘combustibilul’ sistemelor de căutare și recomandare, dar și ‘interpretul’ în comunicarea om-mașină și o „interfață a realității”, este timpul ideal să preluăm controlul asupra destinului digital al artei pe care o creăm. Căci ce este arta pe internet dacă nu expresia digitală a spiritului artiștilor, realizatorilor de film și creatorilor?